Struțul există ca specie de milioane de ani. Vârsta acestei specii este estimată între 95 şi 150 de milioane de ani, ea fiind o relicvă a erei dinozaurilor, reprezentând singura specie cu două picioare a perioadei, care a supraviețuit până în zilele noastre.
Către mijlocul secolului al XIX-lea struțul a început să fie crescut în scopuri comerciale, dar nu pentru carne sau piele, ci doar pentru penajul său cu totul deosebit. De altfel, penele de struț au ajuns să fie în cea mai mare vogă în Europa, iar creşterea struților a devenit o adevărată industrie, care a explodat în Africa de Sud în anii 1860.
Industria penelor de struț a dus la obținerea de averi imense peste noapte şi această situație a continuat, fiind amplificată de inventarea incubatorului în anii 1880, lucru care, la vremea respectivă permitea ouălelor fertile să se dezvolte mult mai repede şi în condiții mult mai bune decât în climatul deşertic.
La începerea primului război mondial, odată cu inventarea automobilului, industria aceasta s-a prăbuşit la fel de spectaculos cum s-a ridicat, între 1915 şi 1918, populația de struți din Africa de Sud scăzând de la un efectiv de 250.000 de păsări la circa 40.000.
După cel de-al doilea război mondial sud-africanii şi-au îndreptat din nou atenția asupra struțului din punctul de vedere al creşterii intensive, începând să crească din nou struți, dar de această dată pentru pielea de o calitate excepțională de pe spatele struțului. Aceasta, având o textură unică, este o încântare pentru ochi şi, în plus, este cea mai rezistentă piele comercializată actualmente în lume.
Tehnicile de prelucrare puse la punct de către sudafricani, între 1950 şi 1970, le permite acestora, în zilele de astăzi să aibă cele mai bune metode pentru tăbăcirea pieilor de struț pentru finisarea şi vopsirea acestora, chiar şi astăzi Africa de Sud fiind lider mondial în exportul de produse de pielărie realizate din piele de struț. Africa de Sud a deținut, pentru foarte multă vreme, peste 90% din piața mondială de produse obținute din struț.
Teste făcute pe carnea de struț, au scos în evidență conținutul foarte redus în grăsimi, colesterol şi calorii, comparativ cu carnea de găină sau de curcan.
Sud-africanii au realiyat un lucru nemaipomenit pentru industria de creştere a struțului, obținând, prin încrucişări speciale, femele de struț domestic cu o prolificitate extraordinară, care practic sunt capabile să producă anual de zece ori mai mulți pui decât femelele de struț cu gâtul roşu sau cu gâtul negru.
Pentru acest motiv, struțul domestic african negru a devenit unul din cele mai importante produse exportate de Africa de Sud, această țară deținând mult timp monopolul pe piața mondială. Trebuie menționat, că în afara Africii de Sud, altă țară exportatoare de struți era Tanganika, dar producția sa era limitată exclusiv la struți cu gât roşu şi cu gâtul negru.
În 1988, guvernul sud-african a emis o lege prin care era complet interzis exportul de struți, sub sancțiunea unor pedepse drastice. Urmărind să mențină poziția de lider mondial în domeniul exportului produselor obținute din struți, Africa de Sud nu avea altă posibilitate decât să impună acest embargou pe exportul de animale vii şi ouă.
Odată cu căderea apartheid-ului, Africa de Sud şi-a deschis din nou granițele pentru exportul de struți în acelaşi timp, cu asigurarea unor condiții de carantină foarte stricte, struții devenind din nou accesibili pe piața externă.
Struții sunt crescuți astăzi în special pentru carnea lor roşie foarte sănptoasă, pentru pieile superbe şi pentru pene şi puf, precum şi pentru uleiul utilizat la realizarea produselor de îngrijire a pielii.
Populația actuală de struți a globului este estimată între 1,5 şi 2 milioane de animale, în condițiile în care creşte permanent cererea de produse alimentare sănătoase, o sursă foarte importantă fiind carnea de struț.
Din punctul de vedere al crescătorilor, struții sunt animale foarte rezistente, se adăptează foarte repede şi uşor în diverse climate şi pot fi crescuți în aproape orice țară de pe glob.
Având în vedere aspectul comercial al creşterii intensive a struților, respectiv sacrificarea acestor animale, este urmărită în prezent obținerea unor specii care să permită tăierea în condişii de eficiență la vârste cât mai mici, implicit cu cheltuieli reduse în ceea ce priveşte hrana şi întreținerea până la tăiere.
În Africa de Sud, de exemplu, se consideră că sunt apte de tăiere animalele care ating o sută de kilograme, având o suprafață a spatelui de aproximativ un metru pătrat. Prin încrucişări şi selectiție dirijată, sudafricanii au ajuns, succesiv, la următoarele performanțe:
– în anul 1991, struții atingeau condițiile de tăiere la 14 luni, cu un consum de hrană de 670 de kilograme
– în anul 1992, struții atingeau condițiile de tăiere la 9 luni, cu un consum de hrană de 430 de kilograme
– în anul 1993, struții atingeau condițiile de tăiere la numai 8 luni, cu un consum de hrană de 370 de kilograme
După ce inițial struții au fost crescuți extensiv, actualmente creşterea acestor animale s-a orientat către un aspect mai economic, creşterea intensivă, care urmăreşte obținerea unei greutăți convenabile pentru tăiere, într-un timp cât mai scurt.
Cresterea strutilor in ferme, asa cum se intalneste astazi in Africa de Sud si in alte regiuni, s-a dezvoltat probabil intre anii 1857 si 1864 ca o noua ramura in agricultura. Comertul cu pene de strut insa, are o vechime de cateva secole, datand din civilizatiile primitive, in special in timpul imperiilor Egiptean, Asirian si Babilonian. Exista marturii in Biblie, hieroglife si istorie despre existenta strutilor chiar inainte de Hristos. Continentul african, in special zonele vaste de desert, reprezinta habitatul natural pentru aceste pasari. Din cele mai indepartate timpuri, penele de strut au fost folosite in scop decorativ.
In Egiptul Antic ele reprezentau un simbol al justitiei. Penele acestor pasari salbatice erau exportate din Senegal, Maroc, Algeria, Sudan, Tripoli si Egipt. Desertul Sahara era un spatiu excelent pentru vanatoarea strutilor, doar pentru penajul acestora. Datorita faptului ca de la distanta silueta unui strut se aseamana cu cea a unei camile, arabii il numeau „pasarea-camila” (de aici specia numita Struthio Camelus).
Numerosi indivizi au afirmat faptul de a fi fost primii care sa creasca si sa smulga penajul pasarilor vii. Exista dovezi despre un numar de fermieri din Little Karoo si Capul Estic care aproape simultan (1863) au crescut struti. Dupa ce Arthur Douglas a construit si patentat primul incubator pentru ouale de strut, numit Eclipsa, in 1896, aceasta industrie a luat rapid amploare.
Primul succes in cresterea strutilor a avut loc in Europa, la Gradina Zoologica din Marsillia.
Strutii au fost importati pentru prima data de Germania, in 1906. Strutii se adapteaza rapid oricarui mediu. Ei au s-au inmultit cu succes chiar si timpul unor ierni aprige, in Nordul Germaniei, langa Hamburg.
Primii struti pentru imperechiere (aflati in afara supravegherii Gradinii Zoologice) au fost adusi din Africa in Europa acum 20 de ani. Strutii au ajuns din Olanda in Slovacia, in iunie 1992, si apoi exportati in Republica Ceha. Au fost adusi cu scopul unic de a popula fermele din aceste tari.
Astazi, strutul domestic este crescut pentru pielea de foarte buna calitate, carnea fara grasimi si penajul fin. Obiectivele actuale vizeaza cresterea strutilor: 60% pentru piele, 14% pentru carne, 11% pentru pene si 15% pentru altele (exempalre vii, oua si turism). Aceasta reprezinta o buna parte din veniturile industriei Sud-Africane.
In prezent, cresterea strutilor in ferme reprezinta o industrie in dezvoltate in tari precum SUA, Canada, Israel, Olanda, Anglia, Germania, Austria, Franta etc.