Deşi odată aria de răspândire a struților în libertate era mult mai întinsă, astăzi struții mai pot fi întâlniți în libertate numai pe întinsele savane africane.
Struții sunt animale ierbivore, hrănindu-se cu o mare varietate de plante şi frunze de arbuşti şi de alte plante care cresc în tufişuri. În multe situații, plantele suculente şi fructele reprezintă de asemenea o mare parte din alimentația lor, la fel ca şi şopârlele mici şi insectele. Struțul străbate distanțe foarte mari zilnic pentru a găsi resurse suficiente de hrană şi apă.
Struțul posedă o serie de caracteristici care îi avantajează foarte mult, cum ar fi o vedere excelentă, canale auditive externe largi care îi permit să audă foarte bine, picioare foarte puternice, care îi permit să atingă viteze de pânp la 60 de kilometri pe oră. Datorită acestor caracteristici, mortalitatea în rândul adulților este destul de redusă. Prin comparație însă, mortalitatea în rândul tineretului, asociată în special atacurilor animalelor de pradă, este considerată de a fi de peste 90%.
În captivitate, femelele pot să depună până la o sută de ouă pe an, în cele mai fericite cazuti, media anuală de ouă depuse fiind de douazeci până la patruzeci. Deşi singura femelă se poate împerechea de mai multe ori peste zi, se consideră că o singură împerechere este suficientă pentru fertilizarea ouălelor pe parcursul unei săptămâni.
Culoarea pielii de pe gâturile struților este determinată de prezența testosteronului, hormon sexual masculin, în timp cu culoarea penelor este determinată de nivelul hormonilor estrogeni, specific feminin, care apar în procente scăzute şi la masculi. Astfel, struții castrați îşi păstrează caracteristica coloristică a penajului, dar nu şi a pielii, în timp ce femelele de struț, înaintea maturizării, sau în condițiile unei dereglări hormonale, pot să aibă şi ele penajul de culoare neagră.
Comportamentul nupțial al masculilor este destul de complicat, acesta ridicându-se pe vărfurile degetelor şi dând din aripile scurte în sus şi în jos, în timp ce îți leagănă capul de la stânga la dreapta. În plus, in acest timp masculul scoate nişte sunete înfundate sau îți umflă gâtul, eliberând aerul cu putere, rezultând un zgomot asemănător boncăluitului cerbului. Femelele impresionate de acest ritual se apropie cu capetele plecate, pocnind din cioc şi dând din aripi. După ce se apropie, femela se aşează jos, permitându-i masculului să o încalece din spate.
Masculului de struț îi revine sarcina de a săpa o adâncitură în sol, aşezându-se pe pământ şi împingându-l cu picioarele în spate, in acest mod fiind construit cuibul. În aceste gropi sunt depuse ouăle, pe care masculul le cloceşte în timpul nopții şi femela în timpul zilei. În mediul natural, struțul depune, succesiv, în acelaşi cuib, un număr de 8-14 ouă. După ieşirea puilor din ouă. Ambii părinți îi hrănesc şi îi apără în mod egal.